Papa Francisc : Mesajul pentru "Ziua mondiala de rugaciune pentru ingrijirea creatiei- 2016"

TEXTUL INTEGRAL:
http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-de-rugaciune-pentru-ingri...

SURSA:
http://www.catholica.ro/2016/09/01/papa-francisc-sa-ne-recunoastem-pacat...

Papa Francisc: Să ne recunoaștem păcatele față de creație și față de săraci

01.09.2016, Vatican (Catholica) - Să ascultăm strigătul Pământului, să ascultăm strigătul săracilor, a îndemnat Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, cu caracter ecumenic, instituită de Pontif în 10 august 2015. Papa a subliniat că este necesară o convertire ecologică ce să plece de la recunoașterea păcatelor noastre împotriva Creației. Este timpul să „schimbăm direcția” și să protejăm Terra, „casa noastră comună”. Papa Francisc a subliniat în mesajul său că toate comunitățile creștine, împreună cu celelalte religii, împărtășesc preocuparea pentru viitorul planetei noastre.

I-a menționat în particular „pe Patriarhul Bartolomeu și pe predecesorul său, Dimitrios, care mulți ani s-au pronunțat constant împotriva păcatului de a aduce daune creației, atrăgând atenția asupra crizei morale și spirituale care stă la baza problemelor mediului și ale degradării”. A mai amintit că în toată lumea există inițiative „care promovează dreptatea mediului, grija față de cei săraci și angajarea responsabilă față de societate”, inițiative la care „se întâlnească persoane, mai ales tineri, din diferite contexte religioase. Creștini și necreștini, persoane de credință și de bunăvoință, trebuie să fim uniți în a demonstra milostivire față de casa noastră comună – Pământul – și a valoriza pe deplin lumea în care trăim ca loc de împărtășire și de comuniune”.

„Nu putem să capitulăm sau să fim indiferenți față de pierderea biodiversității și față de distrugerea ecosistemelor, adesea provocate de comportamentele iresponsabile și egoiste… Așa cum scoate în evidență ecologia integrală, ființele umane sunt profund legate unele cu altele și cu creația în întregimea sa. Când maltratăm natura, maltratăm și ființele umane. În același timp, fiecare creatură are propria valoare intrinsecă ce trebuie să fie respectată. Să ascultăm ‘atât strigătul pământului cât și strigătul săracilor’ și să încercăm să înțelegem cu atenție cum putem asigura un răspuns adecvat și prompt.”

„În fața a ceea ce se întâmplă casei noastre, fie ca Jubileul Milostivirii să-i cheme pe credincioșii creștini ‘la o profundă convertire interioară’, susținută îndeosebi de Sacramentul Pocăinței. În acest An Jubiliar, să învățăm să căutăm milostivirea lui Dumnezeu pentru păcatele împotriva creației pe care până acum nu am știut să le recunoaștem și să le mărturisim; și să ne angajăm să facem pași concreți pe drumul convertirii ecologice, care cere o conștientizare clară a responsabilității noastre față de noi înșine, de aproapele, de creație și de Creator.” Pontiful ne invită să ne adresăm Tatălui plin de milostivire și de bunătate „recunoscând păcatele noastre față de creație, față de săraci și față de viitoarele generații”.

Examinarea conștiinței, căința și mărturisirea trebuie să ne conducă „la o propunere fermă de schimbare a vieții. Și aceasta trebuie să se traducă în atitudini și comportamente concrete mai respectuoase față de creație, ca de exemplu o folosire atentă a plasticului și a hârtiei, să nu risipim apa, mâncarea și energia electrică, să diferențiem gunoaiele, să tratăm cu grijă celelalte ființe vii, să utilizăm transportul public și să împărtășim unul și același vehicul între mai multe persoane, și așa mai departe. Nu trebuie să credem că aceste eforturi sunt prea mici pentru a îmbunătăți lumea”. Aceste acțiuni încurajează „un stil de viață profetic și contemplativ, capabil să se bucure profund fără a fi obsedați de consum”.

Propunerea de schimbare a vieții trebuie să se reflecte și prin „modul în care contribuim la construirea culturii și a societății din care facem parte… Economia și politica, societatea și cultura nu pot să fie dominate de o mentalitate pe termen scurt și de căutarea unei beneficiu financiar și electoral imediat. În schimb ele trebuie să fie urgent reorientate spre binele comun, care cuprinde sustenabilitatea și îngrijirea creației… Apoi a schimba direcția constă în a respecta cu scrupulozitate porunca originară de a feri creația de orice rău, atât pentru binele nostru cât și pentru binele celorlalte ființe umane. O întrebare ne poate ajuta să nu pierdem din vedere obiectivul: ‘Ce tip de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi, copiilor pe care îi creștem?'”

În lumea noastră globalizată, în care unele sărăcii materiale și spirituale s-au înmulțit, Sfântul Părinte a propus ca grija față de creație să fie considerată o faptă de milostenie. „Ca faptă de milostenie sufletească, îngrijirea casei comune cere contemplarea recunoscătoare a lumii care ne permite să descoperim prin fiecare lucru o învățătură pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice. Ca faptă de milostenie trupească, îngrijirea casei comune cere simple gesturi zilnice în care frângem logica violenței, a exploatării, a egoismului… și se manifestă în toate acțiunile care încearcă să construiască o lume mai bune”. În concluzie, Pontiful ne-a invitat să ne rugăm, îndemnându-ne ca „în pofida păcatelor noastre și a provocărilor înspăimântătoare pe care le avem în fața noastră, să nu pierdem niciodată speranța”, și a propus o rugăciune îndeosebi pentru ziua de 1 septembrie, dar și pentru tot restul anului.

MESAJUL INTEGRAL:
Mesaj cu ocazia Zilei de Rugăciune pentru Îngrijirea Creației
1 septembrie 2016Mesaje - Creație
Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru Ziua Mondială de Rugăciune
pentru Îngrijirea Creației 2016
„Să folosim milostivire față de casa noastră comună”

În unire cu frații și surorile ortodocși, și cu adeziunea altor Biserici și comunități creștine, Biserica Catolică celebrează astăzi anuala „Zi mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației”. Această zi vrea să ofere „fiecărui credincios și comunităților oportunitatea prețioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocație de păzitori ai creației, înălțând către Dumnezeu mulțumirea pentru lucrarea minunată pe care el a încredințat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul său pentru ocrotirea creației și milostivirea sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”1.

Este foarte încurajator că preocuparea față de viitorul planetei noastre este împărtășită de Biserici și de comunitățile creștine împreună cu alte religii. De fapt, în ultimii ani, multe inițiative au fost întreprinse de autorități religioase și organizații pentru a sensibiliza mai mult opinia publică în privința pericolelor exploatării iresponsabile a planetei. Aș vrea să menționez aici pe patriarhul Bartolomeu și pe predecesorul său, Dimitrios, care mulți ani s-au pronunțat constant împotriva păcatului de a aduce daune creației, atrăgând atenția asupra crizei morale și spirituale care stă la baza problemelor mediului și a degradării. Răspunzând la atenția crescândă față de integritatea creației, a Treia Adunare Ecumenică Europeană (Sibiu, 2007) propunea să se celebreze un „Timp pentru Creație” care să dureze cinci săptămâni între 1 septembrie (comemorarea ortodoxă a creației divine) și 4 octombrie (comemorarea lui Francisc de Assisi în Biserica catolică și în câteva alte tradiții occidentale). Din acel moment această inițiativă, cu sprijinul Consiliului Mondial al Bisericilor, a inspirat multe activități ecumenice în diferite părți ale lumii. Trebuie să fie și motiv de bucurie faptul că în toată lumea inițiative asemănătoare, care promovează dreptatea mediului, grija față de cei săraci și angajarea responsabilă față de societate, fac ca să se întâlnească persoane, mai ales tineri, din diferite contexte religioase. Creștini și necreștini, persoane de credință și de bunăvoință, trebuie să fim uniți în a demonstra milostivire față de casa noastră comună – pământul – și a valoriza pe deplin lumea în care trăim ca loc de împărtășire și de comuniune.

1. Pământul strigă…

Cu acest mesaj, reînnoiesc dialogul cu fiecare persoană care locuiește pe această planetă cu privire la suferințele care-i chinuiesc pe săraci și la devastarea mediului. Dumnezeu ne-a dăruit o grădină mănoasă, dar o transformăm într-o întindere poluată de „dărâmături, deșerturi și mizerie” (Enciclica Laudato si’, 161). Nu putem să capitulăm sau să fim indiferenți față de pierderea biodiversității și față de distrugerea ecosistemelor, adesea provocate de comportamentele iresponsabile și egoiste. „Din cauza noastră, mii de specii nu vor da glorie lui Dumnezeu cu existența lor nici nu ne vor putea comunica propriul mesaj. Nu avem dreptul” (ibid., 33).

Planeta continuă să se încălzească, în parte din cauza activității umane: anul 2015 a fost anul cel mai cald înregistrat vreodată și probabil anul 2016 va fi și mai mult. Asta provoacă secete, inundații, incendii și evenimente meteorologice extreme tot mai grave. Schimbările climatice contribuie și la criza sfâșietoare a migranților forțați. Săracii din lume, care sunt cei mai puțin responsabili de schimbările climatice, sunt cei mai vulnerabili și deja le îndură efectele.

Așa cum scoate în evidență ecologia integrală, ființele umane sunt profund legate unele cu altele și cu creația în întregimea sa. Când maltratăm natura, maltratăm și ființele umane. În același timp, fiecare creatură are propria valoare intrinsecă ce trebuie să fie respectată. Să ascultăm „atât strigătul pământului cât și strigătul săracilor” (ibid., 49) și să încercăm să înțelegem cu atenție cum putem asigura un răspuns adecvat și prompt.

2. …pentru că am păcătuit

Dumnezeu ne-a dăruit pământul pentru a-l cultiva și a-l păzi (cf. Gen 2,15) cu respect și echilibru. A-l cultiva „prea mult” – adică exploatându-l în manieră mioapă și egoistă – și a-l cultiva puțin este păcat.

Cu curaj iubitul patriarh ecumenic Bartolomeu a scos în evidență în mod repetat și profetic păcatele noastre împotriva creației: „Că ființele umane distrug diversitatea biologică în creația lui Dumnezeu; că ființele umane compromit integritatea pământului și contribuie la schimbarea climatică, despuind pământul de pădurile sale naturale sau distrugând zonele sale umede; că ființele umane poluează apele, solul, aerul: toate acestea sunt păcate”. De fapt, „o crimă împotriva naturii este o crimă împotriva noastră și un păcat împotriva lui Dumnezeu”2.

În fața a ceea ce se întâmplă casei noastre, fie ca Jubileul Milostivirii să-i cheme pe credincioșii creștini „la o profundă convertire interioară” (Enciclica Laudato si’, 217), susținută îndeosebi de sacramentul Pocăinței. În acest An Jubiliar, să învățăm să căutăm milostivirea lui Dumnezeu pentru păcatele împotriva creației pe care până acum n-am știut să le recunoaștem și să le mărturisim; și să ne angajăm să facem pași concreți pe drumul convertirii ecologice, care cere o conștientizare clară a responsabilității noastre față de noi înșine, de aproapele, de creație și de Creator (cf. ibid,, 10; 229).

3. Examinarea conștiinței și căința

Primul pas pe acest drum este mereu o examinare a conștiinței, care „implică recunoștință și gratuitate, adică o recunoaștere a lumii ca dar primit de la iubirea Tatălui, care provoacă drept consecință dispoziții gratuite de renunțare și gesturi generoase […]. Implică și conștiința iubitoare de a nu fi separați de celelalte creaturi, ci de a forma cu celelalte ființe din univers o minunată comuniune universală. Pentru cel care crede, lumea nu se contemplă din afară ci dinăuntru, recunoscând legăturile cu care Tatăl ne-a unit cu toate ființele” (ibid., 220).

Către acest Tatăl plin de milostivire și de bunătate, care așteaptă întoarcerea fiecăruia dintre fiii săi, putem să ne adresăm recunoscând păcatele noastre față de creație, față de săraci și față de viitoarele generații. „În măsura în care noi toți provocăm mici daune ecologice”, suntem chemați să recunoaștem „aportul nostru, mic sau mare, la desfigurarea și la distrugerea mediului”3. Acesta este primul pas pe calea convertirii.

În anul 2000, și el un An Jubiliar, predecesorul meu sfântul Ioan Paul al II-lea i-a invitat pe catolici să ceară iertare pentru intoleranța religioasă trecută și prezentă, precum și pentru nedreptățile comise față de evrei, femei, popoare indigene, imigrați, săraci și cei care trebuie să se nască. În acest Jubileu Extraordinar al Milostivirii invit pe fiecare să facă la fel. Ca indivizi, obișnuiți de acum cu stiluri de viață induse fie de o cultură greșit înțeleasă a bunăstării fie de o „dorință dezordonată de a consuma mai mult decât ceea ce avem nevoie realmente” (ibid., 123), și ca părtași ai unui sistem „care a impus logica profitului cu orice preț, fără a se gândi la excluderea socială sau la distrugerea naturii”4, să ne căim de răul pe care-l facem casei noastră comune.

După o examinare serioasă a conștiinței și locuiți de această căință, putem mărturisi păcatele noastre împotriva Creatorului, împotriva creației, împotriva fraților noștri și a surorilor noastre. „Catehismul Bisericii Catolice ne arată confesionalul ca un loc în care adevărul ne face liberi printr-o întâlnire”5. Știm că „Dumnezeu este mai mare decât păcatul nostru”6, decât toate păcatele, inclusiv cele împotriva creației. Le mărturisim pentru că suntem căiți și vrem să ne schimbăm. Și harul milostiv al lui Dumnezeu pe care-l primim în Sacrament ne va ajuta să facem asta.

4. A schimba direcția

Examinarea conștiinței, căința și mărturisirea la Tatăl bogat în milostivire conduc la o propunere fermă de schimbare a vieții. Și asta trebuie să se traducă în atitudini și comportamente concrete mai respectuoase față de creație, ca de exemplu să facem o folosire atentă a plasticului și a hârtiei, să nu risipim apa, mâncarea și energia electrică, să diferențiem gunoaiele, să tratăm cu grijă celelalte ființe vii, să utilizăm transportul public și să împărtășim unul și același vehicul între mai multe persoane, și așa mai departe (cf. Enciclica Laudato si’, 211). Nu trebuie să credem că aceste eforturi sunt prea mici pentru a îmbunătăți lumea. Aceste acțiuni „provoacă în sânul acestui pământ un bine care tinde mereu să se răspândească, uneori în mod invizibil” (ibid., 212) și încurajează „un stil de viață profetic și contemplativ, capabil să se bucure profund fără a fi obsedați de consum” (ibid., 222).

La fel propunerea de schimbare a vieții trebuie să treacă prin modul în care contribuim la construirea culturii și societății din care facem parte: de fapt „grija față de natură este parte a unui stil de viață care implică o capacitate de a trăi împreună și de comuniune” (ibid., 228). Economia și politica, societatea și cultura nu pot să fie dominate de o mentalitate pe termen scurt și de căutarea unei beneficiu financiar și electoral imediat. În schimb ele trebuie să fie urgent reorientate spre binele comun, care cuprinde sustenabilitatea și îngrijirea creației.

Un caz concret este cel al „datoriei ecologice” între nordul și sudul lumii (cf. ibid., 51-52). Restituirea sa ar cere să se aibă grijă de mediul din țările mai sărace, furnizându-le resurse financiare și asistență tehnică pentru a le ajuta să gestioneze consecințele schimbărilor climatice și să promoveze dezvoltarea sustenabilă.

Ocrotirea casei comune cere un consens politic crescând. În acest sens, este motiv de satisfacție că în septembrie 2015 țările din lume au adoptat Obiectivele de Dezvoltare Sustenabilă și că, în decembrie 2015 au aprobat Acordul de la Paris despre schimbările climatice, care își propune obiectivul angajant dar fundamental de a respecta angajamentele care s-au asumat, în timp ce firmele trebuie să-și facă partea lor în mod responsabil și cetățenilor le revine să ceară ca să se întâmple asta, ba chiar să se tindă la obiective tot mai ambițioase.

Apoi a schimba direcția constă în „a respecta cu scrupulozitate porunca originară de a feri creația de orice rău, fie pentru binele nostru fie pentru binele celorlalte ființe umane”7. O întrebare ne poate ajuta să nu pierdem din vedere obiectivul: „Ce tip de lume dorim să transmitem celor care vor veni după noi, copiilor pe care-i creștem?” (Enciclica Laudato si’, 160).

5. O nouă faptă de milostenie

„Nimic nu unește mai mult cu Dumnezeu ca o faptă de milostenie – fie că e vorba despre milostivirea cu care Domnul ne iartă păcatele noastre, fie că e vorba de harul pe care ni-l dă pentru a practica faptele de milostenie în numele său”8.

Parafrazându-l pe sfântul Iacob, „milostivirea fără fapte este moartă în ea însăși. […] Din cauza schimbărilor din lumea noastră globalizată, unele sărăcii materiale și spirituale s-au înmulțit: deci să dăm spațiu fanteziei carității pentru a găsi noi modalități operative. În acest mod calea milostivirii va deveni tot mai concretă”9.

Viața creștină include practicarea tradiționalelor fapte de milostenie trupească și sufletească10. „De obicei ne gândim la faptele de milostenie una câte una, și pentru că sunt legate de o operă: spitale pentru bolnavi, mese pentru cei înfometați, hanuri pentru cei care sunt pe stradă, școli pentru cei care au nevoie de instruire, confesionalul și direcțiunea spirituală pentru cel care are nevoie de sfat și de iertare… Dar dacă le privim împreună, mesajul este că obiectul milostivirii este viața umană însăși în totalitatea sa”11.

Desigur viața umană însăși în totalitatea sa cuprinde îngrijirea casei comune. Deci, îmi permit să propun o completare la cele două liste tradiționale de șapte fapte de milostenie, adăugând la fiecare îngrijirea casei comune.

Ca faptă de milostenie sufletească, îngrijirea casei comune cere „contemplarea recunoscătoare a lumii” (Enciclica Laudato si’, 214) care „ne permite să descoperim prin fiecare lucru vreo învățătură pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice” (ibid., 85). Ca faptă de milostenie trupească, îngrijirea casei comune cere „simple gesturi zilnice în care frângem logica violenței, a exploatării, a egoismului […] și se manifestă în toate acțiunile care încearcă să construiască o lume mai bune” (ibid., 230-231).

6. În concluzie, să ne rugăm

În pofida păcatelor noastre și a provocărilor înspăimântătoare pe care le avem în fața noastră, să nu pierdem niciodată speranța: „Creatorul nu ne abandonează, nu dă înapoi niciodată în proiectul său de iubire, nu se căiește că ne-a creat […] pentru că s-a unit definitiv cu pământul nostru și iubirea sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri” (ibid., 13; 245). Îndeosebi la 1 septembrie, și apoi tot restul anului să ne rugăm:

„O, Dumnezeu al săracilor,
ajută-ne să-i răscumpărăm pe cei abandonați
și pe cei uitați de pe acest pământ
care atât de mult valorează în ochii tăi. […]
O, Dumnezeu al iubirii, arată-ne locul nostru în această lume
ca instrumente ale afectului tău față de toate ființele de pe acest pământ” (ibid., 246).
O, Dumnezeu al milostivirii, dă-ne să primim iertarea ta
și să transmitem milostivirea ta în toată casa noastră comună.
Lăudat să fii.
Amin.

Note
1 Scrisoare pentru instituirea „Zilei mondiale de rugăciune pentru îngrijirea creației”, 6 august 2015.
2 Discurs la Santa Barbara, California (8 noiembrie 1997).
3 Bartolomeu I, Mesaj pentru Ziua de rugăciune pentru salvgardarea creației (1 septembrie 2012).
4 Discurs, a II-a Întâlnire Mondială a Mișcărilor Populare, Santa Cruz de la Sierra (Bolivia), 9 iulie 2015.
5 A treia meditație, Reculegere spirituală cu ocazia Jubileului Preoților, Bazilica „Sfântul Paul din afara zidurilor”, 2 iunie 2016.
6 Audiență, 30 martie 2016.
7 Bartolomeu I, Mesaj pentru Ziua de rugăciune pentru salvgardarea creației (1 septembrie 1997).
8 Prima meditație, Reculegere spirituală cu ocazia Jubileului Preoților, Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”, 2 iunie 2016.
9 Audiență, 30 iunie 2016.
10 Cele de milostenie trupească sunt: a da de mâncare celor înfometați; a da de băut celor însetați; a îmbrăca pe cei goi; a găzdui pe pelerini; a vizita pe cei bolnavi; a vizita pe cei închiși; a îngropa pe cei morți. Cele de milostenie sufletească sunt: a sfătui pe cei în îndoială; a învăța pe cei neștiutori; a avertiza pe păcătoși; a mângâia pe cei mâhniți; a ierta ofensele; a suporta cu răbdare nedreptatea; a ne ruga lui Dumnezeu pentru cei vii și pentru cei morți.
11 A treia meditație, Reculegere spirituală cu ocazia Jubileului Preoților, Bazilica „Sfântul Paul din afara zidurilor”, 2 iunie 2016.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Publicarea în original: 01.09.2016

Pentru tipar:
http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-de-rugaciune-pentru-ingri...