Cerere pentru ORGANIZAREA UNEI INTALNIRI privind dezbaterea publica a proiectului privind modificarea HCGMB 243/2009-24.04.2013
ASOCIATIA "CUTU, CUTU" asociatia_cutu_cutu3@yahoo.com, www.cutu-cutu.ro,
Bucuresti, tel. 0720.798.273, 0766.251.158,
___________________________________________
Nr. Iesire: 41
In atentia:
-Domnului Primar General
-Domnului Secretar General, Directia Asistenta Tehnica si Juridica, Serviciul Transparenta Decizionala
-Consiliului General al Municipiului Bucuresti
-Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor
Cerere pentru ORGANIZAREA UNEI INTALNIRI privind dezbaterea publica a proiectului de Hotarare de Consiliu General referitor la controlul reproductiei canine in municipiul Bucuresti.
Asociatia pentru protectia animalelor „Cutu, cutu” va solicita sa aprobati cererea de DEZBATERE PUBLICA a proiectului de Hotarare de Consiliu General privind controlul reproductiei canine in municipiul Bucuresti, la care sa participe autoritati, ONG-uri, protectori de zona si proprietari de caini.
Proiectul pus in discutie publica a fost realizat fara a fi discutat deloc in prealabil cu ONG-urile pentru protectia animalelor. Nu a avut loc nici o sedinta publica pentru proiectul sus mentionat elaborat de ASPA. Mai mult, el nu se respecta nici Legea 53/2003 privind transparenta decizionala privind emiterea actelor normative. Proiectul trebuia sa fie anuntat inainte cu 30 de zile.
Nici un ONG nu a fost notificat de existenta acestui act normativ, „cu cel putin 30 de zile inainte de supunerea spre analiza, avizare si adoptare” in conformitate cu legea 53/2003 modificata de legea 242/2010, art. 6, alin. 2.
Desi Asociatia „Cutu, cutu” a solicitat in nenumarate randuri Primariei Generale discutii in cadrul unor sedinte, si a venit cu propuneri concrete de proiecte, nu a fost notificata nici intr-un fel!
Acest act a fost elaborat in mare secret iar timpul lasat dezbaterii publice pentru o problema atat de spinoasa precum cainii strazii este insuficient (14 zile !!)
Desi am depus si noi un proiect similar privind reproductia cainilor fara stapan inca din iunie 2012 inca nu a avut loc nici o sedinta pe acel proiect.
Asociatia „Cutu, cutu” a cerut Primariei Generale si Consiliului General prin intermediul cererii cu nr. de inregistrare 1104814/07.09.2012 sa ne acordati sprijinul in elaborarea unei Hotarari de Consiliu General pentru cainii cu detinator, pe care am si atasat-o. Nu am primit NICI O INVITATIE la discutie pe acest proiect, si nu am primit NICI UN RASPUNS SCRIS la termen, 07.10.2013 !! Ori, proiectul elaborat de ASPA (Autoritatea pentru Supravegherea si Protectia Animalelor Bucuresti), aflat la aceasta ora in discutie, contine dispozitii cu privire la cainii cu detinator, unele de-a dreptul abuzive.
De asemenea, pe 12.11.2012 am depus cererea cu nr de inregistrare 1119026 cu Propuneri pentru imbunatatirea activitatii de gestionare a cainilor fara stapan. Propunerile vizau, in ordine : sterilizarea tuturor cainilor din oras, nu doar a celor pentru care cineva semneaza de adoptie, returnarea tuturor cainilor sterilizati de catre ASPA, nu doar de catre organzatii si protectori de zona, posibilitatea verificarii de catre ONG-uri asa ziselor adoptii ASPA, interzicerea eutanasiei in bazele ASPA, campanii informative pentru adoptii intensive, postarea cainilor din adaposturi pe site, colaborarea ASPA cu Biroul de presa al Primariei, managementul haitelor, sterilizare intr-un ritm intensiv, mai mare decat cel actual in bazele ASPA, colaborarea cu localitatile din jur, folosirea clinicii mobile din dotarea ASPA in baza Hotararii nr. 3 a Colegiului Medicilor Veterinari, sedinte lunare cu ONG-urile, program normal de relatii cu publicul nu doar de 2 ore/zi, informarea cetatilor cu privire la capturarea cainilor astfel incat sa nu-i caute innebuniti in toate locurile, sterilizarea pisicilor, imbunatatirea conditiilor din adaposturile publice, reducerea abandonului, imbunatatirea relatiei si comunicarii ASPA cu organizatii-protectori de zona, PMB-sectoare-localitati invecinate. Nu am primit nici un raspuns in scris pana la 12.12.2012 la documentul inaintat. Nici iubitorii de animale, persoane fizice, nu au primit vreun raspuns la solicitarile lor. De ex. D-na Monica Danisor a solicitat prin adresa cu nr de inregistrare 1094166/16.07.2012 masuri de reducere a numarului de pe strada prin metode civilizate, pe care le si enumera, si nu a primit nici un raspuns.
Au fost doar 3 sedinte acesta la Consiliul General, cu iubitori de animale si ONG-uri, in care s-a discutat DESPRE ORICE si nu pe un proiect anume si oricum, NICI O PROPUNERE A NOASTRA NU A FOST REZOLVATA mai tarziu!!!! Dovada ca acele intalniri au fost de forma, „ca sa fie facute” si nu ca sa nu mai avem caini pe strada.
Noul director nu a colaborat si nu a avut nici macar o intalnire cu ONG-urile. In afara sedintelor cerute de noi la CGMB, si la care a participat si dansul, chemat fiind, noi nici nu l-am fi cunoscut. De asemenea, dumnealui a dispus uciderea unor caini cu stapan la baza Pallady, incalcand Legea 9/2008. Raportul de specialitate al acestui proiect este semnat de acest director, iar noi ii contestam „specialitatea” si bunele intentii, domnul venind in acest post pe criterii politice, nu de pricepere, cum si dovedeste. Timp de un an nu a luat masuri pentru limitarea cainilor fara stapan in Bucuresti iar in Bucuresti deja circula petitii care solicita demisia sa.
Acest proiect de hotarare de consiliu aflat acum in dezbatere publica, urcat pe site-ul primariei pe 16.04.2013 a lasat la dispozitia cetatenilor posibilitatea de a se pronunta doar 14 ZILE, respectiv pana la 30.04.2013.
Consideram ca timpul alocat dezbaterii publice este insuficient, mai ales ca proiectul elaborat de ASPA contine foarte multe abuzuri si va duce la inmultirea cainilor, nu la reducerea numarului de caini de pe strada.
Astfel:
- obliga adoptatorii cainilor sa plateasca o suma de 170 de lei, ceea ce limiteaza drastic adoptiile, si asa putine.
- obliga la sterilizarea tuturor cainilor cu stapan, neoferindu-se posibilitatea alternativa de a se plati o taxa de monta. Astfel, se incalca principiul constitutional al proprietatii. Unii proprietari vor prefera sa abandoneze cainii pe strada, neavand bani de sterilizare. Firesc era sa se prevada la acest punct, asa cum contine Proiectul de gestionare al cainilor, forma de la Senat, posibilitatea alternativa ca iubitorii sa plateasca o taxa de nesterilizare, numita drept de monta, care sa-i responsabilizeze.
- proiectul nu contine reglementari in ceea ce priveste asa zisa „agresivitate” a cainilor. Tratatele internationale, de ex. Tratatele OIE, cel mai inalt for in materie de sanatate veterinara, cer sa existe o comisie compusa dintr-un etolog, iubitori de animale, ONG-uri, dresori, medici veterinari, specialisti ai serviciului public. Lipsa unei comisii care sa evalueze exact agresivitatea cainelui (reala sau nu) duce la foarte multe abuzuri din partea ASPA. In general, hingherii iau cainii cei mai blanzi atunci cand vin la reclamatii, caci ei pot fi prinsi cel mai usor.
- conditiile din cele doua adaposturi in care sunt dusi asa zisii „caini agresivi”
incalca bunastarea animalelor prevazuta de Legea pentru Protectia animalelor nr. 9/2008. Cainii dusi in cele doua adaposturi ASPA au raie, au urdori la nas si la ochi, tusesc, sunt slabi si majoritatea dispar in scurt timp, ca intr-o „gaura neagra”. Exista suspiciunea GENERALA ca acesti caini sutn de fapt omorati iar organizatiile si iubitorii de animale strang documente in acest sens.
- la ora aceasta adoptiile realizate de ASPA nu pot fi verificate, pe criteriul ca datele adoptatorilor sunt „confidentiale”. Exista suspiciunea ca sunt de fapt sunt omorati. Luna martie a acestui an ASPA a raportat in mod FALS 1400 de adoptii. Daca ar fi adevarate, ar trebui, conform programului de relatii cu publicul, ca la cele doua adaposturi sa fie coada la adoptii iar fiecare om sa-si aleaga in 2 minute un caine si sa incheie formalitatile de adoptie, ceea ce este imposibil
- lipsesc din proiect masurile de colaborare cu localitatile din jur privitoare la sterilizare, desi ASPA invoca un asa zis protocol de colaborare cu ele. Concret, acestea nu sterilizeaza deloc iar cei mai multi stapani ai cainilor din aceste localitati arunca puii in Bucuresti, creand noi si noi probleme iubitorilor de animale si administratiei locale. Pana nu vor steriliza in jur nu vor scapa (logic) de cainii strazii in Bucuresti.
- In locul unor masuri de aplicare mai buna a HCGMB 243/2009 privind reteritorializarea. ASPA obliga ca iubitorii de animale sa faca adoptii fictive in loc sa-i reteritorializeze, in incercarea lor de a salva acesti caini de la boala si disparitie (de la moarte)
- strangerea cainilor din parcuri, piete si din toate unitatile publice iar naste majore semne de intrebare: ii strangem si unde ii ducem? In adapost sa-i imbolnavim? Sau sa dispara? Consideram ca la ora aceasta cele doua adaposturi publice INCALCA NORMELE DE BUNASTARE IMPUSE DE LEGEA 9/2008. ADAPOSTURILE SUNT SUSPECTATE DE CRUZIMI IMPOTRIVA ANIMALELOR. Nu ar avea nimeni nici o obiectie ca acesti caini sa fie stransi, dusi in conditii civilizate, unde sa fie oferiti la stapani responsabili in scurt timp, cu posibilitatea de verificare. Dar acesta este un vis frumos. ASPA nu are nici mcar un caine cu poza pe site-ul sau, invitand la adoptie !!
Prin aceasta intalnire cerem sa se ia, intr-adevar, masurile cele mai potrivite privind reducerea cainilor de pe strazi. Metodele eficiente sunt si cele mai civilitate intotdeauna.
ONG-urile si iubitorii de animale cer CGMB modificarea proiectului in spiritul normelor interne si internationale semnate de Romania, inclusiv in acord cu Protocolul USL-FPAM (Federatia pentru Protectia Animalelor si a Mediului) privind cainii strazii.
ONG-urile si iubitorii de animale doresc un trai intr-un mediu sigur, fara animale pe strazi, iar pentru aceasta vor trebui luate alte masuri.
Cu stima, pres. Marcela Pisla, Tel. 0742/311.048, 0720.798.273, 0766.251.158
23.04.2013
La aceasta cerere am primit numarul de inregistrare 1154887/24.04.2013