Esec lamentabil al proiectelor lui Razvan Bancescu

Concepute mai degraba ca o pedeapsa, proiectele de Hotarare de Consiliu General concepute de Razvan Bancescu, nu si-au gasit rezonanta in randul bucurestenilor.

Era si normal. Cetatenii se simt pedepsiti si incurajeaza abandonul, pentru ca indiferent ce ar face, vor plati: ori abandoneaza cainii pe strada (pentru ca nu au inteles ce-i cu taxa de caine si nu au bani) si atunci sunt pedepsiti, ori ii adopta de la adapost, si atunci platesc. Deci, oricum ai pune problema, esti in primul rand vinovat. Ca ai optiuni, ca iti iubesti aproapele, ca vrei sa ai langa tine o fiinta care sa iti ofere o farama de bucurie. Esti vinovat. Si trebuie sa platesti. Asa se traduce, in cuvinte putine,"marea strategie" de gestionare a cainilor din Bucuresti. Asa este perceputa cerinta ONG-urilor, care, de 5 ani de zile solicita primarului Oprescu ca introduca o taxa pentru cainele nesterilizat, tocmai pentru a incuraja sterilizarea si a opri abandonul, care are o magnitudine colosala si din cauza caruia avem in permanenta caini pe strazi. Bucurestenii ar intelege imediat ca este o responsabilitate civica sa-si sterilizeze cainele, ca sa nu mai fie caini pe strazi, daca domnul Bancescu si-ar ilustra discursurile televizate inclusive cu cazuri de abandon si cu caini napastuiti care nu au nici o vina ca sunt aruncati pe domeniul public de proprietarii nemilosi.

In rest mai raman banii. Acei bani multi, de la bugetul Primariei Capitalei, pe care Razvan Bancescu trebuie sa ii cheltuie neaparat. Prin achizitia de servicii de capturare, adica prin angajarea de hingheri privati. Asteptam cu interes rezultatele finalizarii achizitiei unor firme private e hingheri. Sunt ele oare nou create tocmai pentru a absorbi banii, asa cum se spune? In loc sa angajeze personal pe cele 200 de locuri vacante ale ASPA (din 2011 legea permitea), si sa cumpere autoutilitare cu care sa transporte cainii nesterilizati sau bolnavi, pentru a fi ingrijiti, Bancescu a ales varianta “ocolitoare”, adica angajeaza firme private contra a sute de mii de euro. Si in loc sa cumpere masini pentru transport caini, isi cumpara masini de teren, lui si colegilor Treeroiu si Ancuta, (Duster), ca sa se deplaseze in interes personal? Cu largul concurs al primarului general, care asista zambind la toata aceasta mascarada.

Care este raspunsul bucurestenilor la toate acestea? Unul foarte corect: refuza sa isi declare cainii. Ni se pare corect. Cum sa dai datele personale la hingheri, mai ales daca nu te ocupi de cainii strazii si ai doar un caine in casa? Legea spune si aici ca el trebuie inregistrat la ANSVSA. Dar HCGMB ocoleste legea (articol pe care noi l-am atacat la tribunal si pentru care avem infatisare pe 1 noiembrie).

Din fericire, mandatul celor trei capetenii ale hingherilor expira odata cu perioada de inregistrare a cainilor de catre bucuresteni. Esecul lamentabil se va solda, speram noi, cu inlocuirea celor trei si cu schimbarea sau abrogarea acestor hotarari aberante.

Marcela Pisla
30 august 2013